vineri, 3 septembrie 2010

Incalzire globala...

Iaca a trecut si vara...prea brusc, ca iar mi-am propus sa fac de toate, si n-am facut nimic. No, nu chiar nimic, dar nici nu pot sa zic ca m-am plimbat, ca am fost peste tot, ca am avut cine stie ce realizari...pt ca a trecut prea repede. Si nu-mi place vremea...cat e vara, soare, e bine, parca pot face fotosinteza zilnica de care am nevoie pt a-mi castiga doza de energie, iar cand e innourat, sau ploua, nu am chef...Acum, prea brusc, am trecut direct din vara, in iarna, de la tricou si bustul gol, la geaca si fular. Ce-i asta? Stim, incalzirea globala, efectul indiferentei noastre cu privire la aspectele lumii. La fel si cu oamenii, se schimba de la o zi la alta, ca si vremea. E bine pe de-o parte, ca nu sunt monotoni, si iti stimuleza creierul sa gandesti ("Oare ce p*** mea ii cun asta? ce-o patit?") sau cateodata iti incurca toate planurile, din simplul motiv ca azi...ploua.
Asta e, trebuie sa acceptam "infierbanteala globala" de la nivel de om, si sa ne obisnuim cu ideea ca azi e bine, maine nu, si tot asa...
ps: vorba unui prieten: Pup You.
PUNCT

luni, 19 iulie 2010

Politia Romana...amenda!!!!

Am mai patit una...intotdeauna am stiut ca cu politistii nu e bine sa te iei in gura, si deaia sunt si asa de multe bancuri cu politisti, pt ca ei sunt un fel de...alta specie. Spre deosebire cu bancurile cu blonde, care, unele din acestea si lor le plac, bancurile cu politisti sunt cam...adevarate.
Deci, ma duc azi fain frumos, sa imi schimb permisul de conducere, pt ca, mi-am schimbat domiciliul, si na, sa fiu un cetatean onest. Am stat la cozi, am vorbit frumos, am platit toate taxele, pt ca, sa ajung la D-nu Politist, cu toate actele. Ii dau buletinul, si permisul vechi, se uita la ele, se uita la mine...:"Nu-i bine, nu semanati cu cel din buletin"? CUM ADICA? mai ales ca acum un an mi-am refacut si buletinul...Deci again, acum, aveam cam aproape 3 mm de barba, si in buletin, logic ca eram barbierit asemeni fundului unui copil. Ca urmare, d-nu politist a zis: NU SE POATE, PT CA IN BULETIN NU AVETI BARBA, SI ACUM AVETI. aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Cu alte cuvinte, de fiecare data cand ma urc la volan de acum incolo, ar trebui sa am grija sa fiu barberit, ca in permis asa o sa fiu, si daca cumva am barba, mustata, am mancat ciocolata si nu m-am spalat la gura - IAU AMENADA!!!!!
Si ne mai miram ca suntem Romania tuturor posibilitatilor, adica a tuturor prostiilor, adunate intr-un singur neam, al nostru...IDIOTI!
PUNCT

luni, 12 iulie 2010

No bine!

Bongiur...
Stiu, stiu, asa sunt eu...mi se mai spune in ultimul timp ca sunt cam...lent! Nu stiu de ce, ca ma misc chiar bine:))
Situatie: unii oameni, vor sa para ca sunt dintre aceia, binecuvantati de "ceva" ca sa le stie pe toate, sa le faca pe toate, sa fie buni in toate.
Asa se intampla si cu omuletul nostru din orasul fantastic, Slobozia (nu reusesc sa imi imaginez cum i-a dat numele asta cineva), care, bun cetatean a binevoit sa ne raspunda cererii de ajutor, in situatia de a afla drumul spre Urziceni. Bunul domn, ne-a dat indicatiile de rigoare: mergeti tot inainte, faceti stanga la primul giratoriu, si mergeti tot pe drumul ala pana la Urziceni. Dar bunul domn, dupa minunatele indicatii, a mai pus o intrebare: dar mai departe unde mergeti? (vazand pe fata noastra nedumerirea sudului romanesc), el sperand ca vom merge exact in directia pe care el o stie explica. deci..." mai departe unde mergeti?" la care noi: "ploiesti!", si raspunsul lui: (parca da din cap, ingrijorat de faptul ca l-am pus in dificultate, si ca era sigur ca vom merge la capitala) "NO BINE!", si pleaca! Atat! NO BINE, ce sa mai zici? merci!!!!
Si ieri am patit la fel, mi so incins masina, si am oprit intr-un sat de munte, sa savurez aerul curat (zic si eu ca stateam din obligatia ca masina nu pornea), ne-am pus pe o banca, in fata curtii unei tanti. Logic ca tanti a iesit, ne-a intrebat ce facem, cum suntem, bla bla! Noi, politicosi, i-am raspuns la toate intrebarile, i-am si explicat de ce stationam pe banca ei, iar dupa ce tanti si-a terminat interogatoriul, zice sec: NO BINE! si se intoarce in curte si pleaca! Ha?
NO BINE! PUNCT

marți, 15 iunie 2010

Romania...trezeste-te!!!

deci...cade Guvernu, sau nu cade....si cica nu cade. Mai bine asa...
Ma, suntem teroare, pe langa faptul ca intr-adevar, nu sunt cele mai bune deciziile pe care le-a luat cu economia noastra, dar nici sa facem cum zice partidul menstrual, pardon, Rosu, sa dam jos. Pe langa faptul ca stim bine ca noi, romanii suntem cei mai lenti oameni posibili, mai vrem sa si schimbam acum tot, ca sa mai stam cativa ani, pana facem un guvern bun, ca dupaia, sa cada si asta, ca vin alegeri, ca iesim din criza, sau ca...cine stie, vine perioada aceea a lunii lu Geoana.
Deci, romanii se bat in fata Casei Poporului, si ne facem de rusine in lume, ca ...vrem sa dam jos ca nu e bine. Mai bine am incerca sa facem ceva si sa nu ne mai tot plangem.
Mai ales ca acum o iesit si Vadim in lume, in Parlamentul European sa inceapa sa urle ca el vrea, ca el face, ca el e suparat, si vrea la mamica:)) Noroc cu cei mai breji de acolo, si i-au taiat microfonul, ca daca nu ii zgaria pe urechi si pe ei.
Cum sa progresam in ritmu asta? te mai miri ca nu facem nimic, si ca suntem tot la nivelul ala de...JOS?
PUNCT

Upgrade...Update...sau Vuvuzela?

Da...m-am updatat...
Nu eu, ci blogul, care se pare ca oricum ati zice ca nu l-am mai, sau nu il mai folosesc. Se poate, ca m-am plictisit, m-am plictisit chiar si sa ma iau de tine, ca stai si citesti asta...si nu m-am plictisit intr-un mod naspa, adica as intra in depresie din cauza asta, cum ai face tu, sau alt blogger bun, pur si simplu m-am plictisit, ca am altceva mai bun de facut.

Acum, o privesc pe ea...doarme, cu spatele la mine, in tricoul meu cel mare, pe care nu il port, ca mie imi place sa arat bine chiar si cand dorm...Dar ei, ii vine bine, o face mai sexy decat oricum e.
Am de lucru, si imi place asta. Fac ceva, chiar daca nu e cel mai bine, sau cel mai bun lucru.
Mint.
Azi, chiar daca si numai pt cateva ore, am stat.
Nu aveam ce face, obiectul asta de pierdut vremea pe un cablu de net mi-era dat la colega, televizorul era asaltat de fani ai campionatului mondial (pt care, am alfat azi la stiri, toata lumea se plange de...VUVUZELE. :)) Ai auzit de ele? eu doar azi am aflat ce sunt, si toata lumea, toate canalele, numai despre ele vorbesc, ma gandesc daca ar fi cazut o bomba pe un stadion, oare era mai interesant decat o vuvuzela?).
Fie, azi m-am plictisit, chiar si daca pt alea cateva ore...dar stai relaxat, am gasit ceva de facut mai bun dupaia...
Nu-ti spun, ca oricum tu nu ai putea...
PUNCT.

marți, 25 mai 2010

Nu am chef

Azi iar e una, adica acum, e una din zilele alea, in care nu ai chef...si cel mai bine, asculta piesa...e mai bine asa:

PUNCT

luni, 24 mai 2010

Muritorii de rand...pacat!

Iertare mie si supusilor mei...

De ce? pt ca in ultimul timp, am fost naspa...si nu neaparat naspa, ca daca ar fi dupa mine, ar fi super ok, dar vad cum reactioneaza lumea in ultimul timp, oricine se oftica cand am dreptate, si cand ei nu au...sau tu (clar e asa, nu?)
Pt ca, chiar daca intr-adevar, am un punct de vedere, care deaia se numeste punct de vedere, ca sa fie al meu, si nu al tau, nu inteleg de ce, tu, el, ea, se oftica cand "nu am dreptate".
si nu e asa? pt ca poate e mult prea greu pt mintea umana, cea inceata sa perceapa ca nu trebuie sa imi schimbe mie conceptia, ci doar sa accepte ca e a mea, la fel cum fac si eu...cu a lor.
Da, accept ca si eu gresesc, si eu poate incerc acelasi lucru, dar macar ma prind repede cand nu am ce convinge, si atunci, restul e alegerea lor, si a mea, clar a mea.
Poate odata s-odata si voi, muritorii de rand veti intelege...sau poate nu:))
PUNCT

miercuri, 21 aprilie 2010

Atelier de percutie in L'Atelier Cafe

Joi, 22 aprilie 2010, incepand cu ora 20.00 Prietenii de la Fabrica de pensule ne vor incanta urechile cu un djembe jam-session interactiv...

joi, 15 aprilie 2010

Prostimea la volan!

Deci...ploua! si e cam logic, ca in zilele ploioase, lumea se plimba cu masina, sa nu cumva sa ia troleul, sau sa mearga putin pe jos, ca poate sunt stropiti de "baltile" din oras. Ok! perfect de acord, la fel de comod is si eu cand vreau, dar macar, EU STIU SA CONDUC PE ORICE VREME! Nu ma laud, adica ba da ma laud, dar chiar am dreptate.
In zilele ploioase, prostimea conduce extrem de prost. Toti fac manevre cum vor ei, fiecare in legea lui, toti conduc incet, pleaca ultimii de la semafor chiar daca is primii, se asigura de 20 de ori, sa nu cumva sa ii loveasca un strop de ploaie neasigurat!
Prostilor, la fel ar trebui sa conduceti si pe ploaie, si pe vant, si cand e soare...sau cand e soare iar se conduce prost, ca: "imi bate soarele in ochi, si nu vad nimic".
Azi am pierdut jumate de zi in trafic, si am odosit ca dupa 2 nopti de chef consant, din cauza voastra, a celor care va urcati la volan, in loc sa luati umbrela, si in loc sa va stropiti putin pe pantaloni, ca..."am o intalnire" (chiar daca tu tot in fabrica lucrezi).
Is ofitcat, ma enerveaza lumea care ataca "soferii prosti" din hunedoara, alba, bacau, sau alte orase. Nu, nu sunt mai prosti decat orice sofer "prost" in general pe ploaie. Sper sa tune si sa fulgere odata, sa va fie frica sa iesiti din casa cu masina, sa nu cumva sa va fulgere in antena de la masina sa se strice radioul...si sa fiti concediati, sau "pusi absenti" din cauza prostiei voastre.
PUNCT

joi, 8 aprilie 2010

duminică, 4 aprilie 2010

Greva vs Potop

Stiu...sunt naspa. Ba chiar mai mult, am dezamagit lume...pt ca cica...NU sunt Degeaba!

E ciudat, cand stai si pierzi vremea scriind, citind apoi (voi), nu faci nimic, si lumea te apreciaza pt "viata virtuala" activa pe care o ai...desi NU FACI NIMIC, iar cand faci, si chiar nu mai ajungi sa postezi aici pe blogul meu fantastic...lumea se supara...
Chiar, ca asta mi-am amintit, acum cateva zile, joi cred, a fost greva celor de la RATB, si toata lumea numai despre asta vorbea. Ma tot gandesc, altceva mai bun, in ziua de joi, nu s-a intamplat, si doar greva a fost, peste tot in tara. Toate posturile de radio, nationale si locale, vorbeau, luau interviuri la "cei afectati" de parca cine stie ce mare potop a lovit Bucurestiul. Chiar is curios daca se intampla in Cluj greva celor de la RATUC, oare toata tara fremata? adica no...sincer nu ma doare deloc ca in bucuresti nu are lumea cu ce sa mearga si, coform unei "victime": "e inuman, sa faca asa ceva pe spatele nostru"! dar ce oare au facut? pur si simplu nu au avut chef de munca, si atat. tu daca nu aveai chef sa te duci cu autobusul lui, iti sarea in cap si iti spunea ca e inuman sa mergi cu taxiul????
Va las sa meditati problema, ca eu am altceva mai bun de facut!
PUNCT

joi, 25 martie 2010

Spring Party in Campus Pub!


Unii si-o iau in cap, si incep sa abuzeze:

Tom si Jerry Events aduce un chef cu gust primãvara în Campus Pub!
Vino DUMINICÃ, 28 MARTIE sã te distrezi alãturi de noi în costumatii cât mai de primãvarã.

Reteta Spring Party: muzicã bunã (de la oldies pânã la hituri actuale), preturi mici (cocktailuri de la 6,9 lei), lume fainã (studen?ime).

Cea mai primãvãratecã tinutã primeste premii de la noi.

Pret special la primele 50 de Whiskey Cola (5 lei).
Pret intrare: 5 lei (un shot de whiskey inclus în pret..cu ce îl acompaniati, vedeti voi :) )
PS: Se zvoneste cã ar fi ultima duminicã de destrãbãlare în Campus PUB, deci nu ar fi fain sã o ratati!
PUNCT

luni, 22 martie 2010

Reloaded...

Azi...stai degeaba. te intrebi de ce de ceva vreme, nu mai gasesti nimic interesant pe blogul asta, si tot dai refresh la pagina, sperand sa apara ceva...ca sa nu te plictisesti, enorm, ca doar, oricum te plictisesti daca cauti ceva "posturi" noi. Chiar, poti cauta "postul" Pastelui, poate te regasesti in ceva, meditezi, te abtii de la "lucru" sau de la cine stie ce iti place tie foarte mult, desi...ma indoiesc.
Gata, te las sa te "delectezi" Degeaba, in stilul tau, ca eu ma duc sa fac ceva productiv pt tara...orice ar fi, sa fac.
PUNCT

duminică, 14 martie 2010

Ceva revolutionar...

Unii se pare ca nu stau Degeaba, si tot aud, tot orasul freamata...ceva se va intampla in Cluj, adica se va mai deschide ceva. Din cate am auzit, nu e club, va fi cica o cafenea speciala, si nu, NU e vorba de cea de pe piezisa, e una pt CLUJ.
Cel mai important e, si ce imi place la oamenii care nu stau degeaba, e ca se intereseaza de gusturi, si parerea mea, daca ti cont de mine cum imi place sa imi beau cafeaua, perfect, iar aici, adica acolo, am inteles ca ti se "face si cartofi prajiti" daca asa vrei tu cafeaua cu cartofi. E perfect. Pe mine m-a convins, pt ca da, is comod, si imi place sa fiu tratat ca atare pe banii mei, nu ca in oricare crasma unde ma duc, las si bacsis si tot asa ma serveste cand vrea ea, cand ii pleaca prietenu (ca pana atunci trebuia sa stea la iubi in brate) sau alte motive.
Da chiar, ce e important la cafeneaua asta, e ca va fi pe MEMO, adica in centru Clujului, si va avea ceva Revolutionar, mi s-a zis ca n-am mai vazut asa ceva in Cluj ("si sa nu am impresia ca e de fitze, pt ca nu e, revolutia nu a implicat fitzele in ultimul timp").
PUNCT

vineri, 12 martie 2010

Comunicare perfecta!

Eu: Servus, cum mai esti?
Ea: Ma indoiesc.
Eu: Ma bucur pt tine, sa inteleg ca esti fericita?
Ea: Despre cine?
Eu: Ne vedem zilele viitoare la o cafea, la o poveste?
Ea: Cred ca e timpul sa schimb ceva.
Eu: Te sun eu, ok?
Ea: Irezistibil.

Dupa: Cum am suportat atata timp? Ma bucur totusi ca am cu cine vb...
PUNCT

joi, 11 martie 2010

Prostilor...

Is nervos...ma enerveaza iarasi, la culme, prostia. De cele mai multe ori, asociezi prostia cu "lipsa de indemanare" a unor persoane, sau cu "naivitatea" acestora...dar in situatia de fata, ma enerveaza prostia. E absurd sa vrei sa vb cu cineva, care e PROST, e Degeaba de tot, nu te poti intelege de nici o culoare, consuma oxigenul nostru pretios...
In ultimul timp, mi se pare mie, sau sunteti toti Degeaba, eu chiar ma bucur ca am ceva de facut, ca pot vorbi cu oricine despre orice, dar voi nu. Eu zic glume - eu rad, eu intreb - eu raspund, eu deschid un subiect de discutie - eu il termin. Ce-i asta...?
E enervant totusi, mai ales cand dai peste cei mai prosti, nu ma bag in discutia politie, cand iei amenda, cand le explici ca ce ai facut, era necesar, era in avantajul "lumii", ca ai solutionat o "treaba" dar ei nu, ei...AMENDA...
Fie, pierdeti vremea degeaba citind ofticarile mele, si frustrarile mele ca lumea e o Proasta...si nu ma refer la iarba de pe gazon, sau masinile din parcare, ca lumea o facem noi...prostimea.
PUNCT.

luni, 8 martie 2010

Azi sunt sclavul tau...femeie

Azi, am ales sa fiu bun, nu ca in general nu as fi cel mai bun om de pe pamant, dar azi ma voi intrece chiar si pe mine, si voi fi "za best". Azi, cum o singura data oficial este ziua femeii in an, eu, eu masculul feroce al vietii tale, voi fi sclavul tau. Am decis asta, pt a imi salva si ultima picatura de reputatie stricata cu privire la stilul meu de a fi, de a ma manifesta fara jena in preajma voastra, fetelor. Azi voi fi scurt, dar voi fi doar al tau, iti dau voie sa-mi ceri ce vrei, sa-ti dau ce vrei....sper ca stii cum sa profiti. Zic si eu banalul de 8 martie: la multi ani voua, umanelor cu sani, celor care ne faceti viata mai frumoasa, voua, care ne permiteti sa ne simtim si noi barbati, voua care sclipiti de cate ori iese soarele.
Asa ca...astept sa imi propui, sa imi ceri, sa vrei...si voi fi aici.
PUNCT

miercuri, 3 martie 2010

Petrecere pentru Domnite in Campus Pub

Anunt publicitar:

În ajunul zilei tale, Duminica, de 7 martie,
Tom&Jerry Events te invita in Campus Pub la Petrecerea pentru Domnite, o petrecere in care vom satisface femeia din tine!!
Petrecerea va începe la ora 21:00 cu un Show de Streaptease, EXCLUSIV pentru domnite, oferit de baietii de la Dream Boys.

Pret intrare: 10 lei (un cocktail numa’ bun inclus pentru primele 60 de domnite)

De la 23:00 dam drumul la un chef de pomina, cu muzica buna si premii in valoare de 200 de lei (constând în servicii de infrumusetare pentru domnite) din partea Salonului Turqoise!

Pret intrare: 5 lei (un shot Jager inclus). PS: De la 23:00 deschidem portile si pentru baieti.

marți, 2 martie 2010

Luna femeii...ma face sa ma simt bine

Dupa "post-urile" de datile trecute, ati fi spus ca sunt misogin, desi eu nu "sustine" asta...sustineam doar ca viata e fascinanta si merita traita la maxim, in orice fel posibil. Acelasi lucru il sustin si acum, adica...azi a fost si este o zi FANTASTICA, de ce? pt ca probabil e luna femeii (ioi ce se poate intelege de aici)...dar ieri a fost 1 martie, toate fetele sclipeau, a iesit si soarele (nu pt mult, sa nu se obisnuiasca cu binele), dar astazi...astazi a fost superb. desi nu mai apuc sa ma intretin aici virtual, si la fel sa va ocup si voua timpul, am trait, am zambit pe strada necunoascutilor, am facut Fotosinteza la soarele iesit parca special pt mine...m-am simtit bine. Si inca ziua nu e gata, pt ca...e bine. In luna asta, vom avea cel mai mult de castigat, noi barbatii, desi e luna femeii, asta in cazul in care stim sa ne folosim de avantajul asta...adica, sa va traduc ca pt prosti: trebuie sa stim sa tratam femeia ca sa primim ce vrem, pt ca asa e Ea, e frumoasa cand vrea ea, e nervoasa cand vrea ea, vrea sa fie apreciata cand vrea ea, si cel mai bun moment sa o facem sa simta asta e...ACUM.
Nu o sa stau Degeaba sa va detaliez problema asta, o sa profit de moment, o sa merg sa ii spun unei femei ca e frumoasa, o sa ii fac toate poftele, o sa ii ridic statuie, o sa o sarut nebuneste si pasional, o sa plang cu ea, si o sa o fac sa se enerveze, pt ca...asta vrea, si e bine.
Am plecat, va las sa meditati degeaba ca daca nu ati facut-o pana acum...Degeaba o mai faceti la varsta asta "virtuala"
PUNCT

vineri, 26 februarie 2010

Iubesc viata...proasta!

Am ajuns la suprasaturare...de prostie. Niciodata nu mi-au placut oamenii prosti, si sa nu fiu naspa, adica oricum is, o sa va explic rapid la ce ma refer cand zic prost, si daca nu pricepi, inseamna ca depasesti aceasta categorie. Deci, nu ma refer la cei "lipsiti de inteligenta", ci la aceia care de multe ori, desi au creier, nu gadesc. Nu au habar de viata, nu stiu de gluma, nu vorbesc mult, cateodata deloc ca nu stiu cum sa poarte o "discutie", nu sunt distractivi, si nu ....multe. Astia-s oameni prosti.
Stiu, deja dupa cateva posturi, ziceti ca is revoltat pe viata, jignesc pe toata lumea, ma iau de toti, ba din contra...IUBESC viata, si ma enerveaza cei care nu stiu si nu simt asta.
E nasol, sa vorbesti singur, ca desi sa uita la tine, nu pricepe nimic, desi faci o gluma, razi singur. Deaia is suprasaturat, si am decis, sa ma distrez...ma distrez de prostia oamenilor. Multi, de obicei fete, dupa o "discutie" destul de scurta, isi dezvolta in asa hal imaginatia, incat ar vrea sa improvizeze din orice obiect de langa ele, o ARMA MORTALA, sa ma faca sa tac. La fel si "sexul tare" (ii zice tare, probabil din imaginatia perversa a fiecaruia, te gandesti la ce ma gandesc si eu) ai vrea sa crezi, ca e mai rezistent la "mine" si ca accepta mai usor provocarile la prostie, dar nu...cad mai rau ca mustele stropite cu Raid, tocmai din "excesul de hormoni" care ii fac sa se afirme...cu mandrie, si mai PROST.
Ador viata, ador sa vad lumea cum se oftica, ador sa rad de cineva care merita, ador sa fiu pleznit in public, ador sa am dreptate.
PUNCT.

joi, 25 februarie 2010

Ma pupi in cur?

E incomod...ce? habar n-am dar zic asa, pt ca simt ca e incomod. Stii momentele alea cand esti frustrat, din n motive, dar nu stii cum sa le iei, si nu iti dai seama din care exact NU AI CHEF DE NIMIC? uite...asta e unul. Ii aiurea cand te mai simti si asa, mai ales ca in momente deastea, lumea ar trebui sa fie de partea ta, ar trebui sa iti sufle toti in cur, sa te mangaie, sa te perieze, sa iti zica ca "esti tare" sau in cazul sexului frumos, ca "arati bine". De cele mai multe ori, nu se intampla asa. Suntem destul de "inadaptati" incat sa ne prindem ca cineva "are nevoie" sa i se spuna.
EU VREAU ASTA...da, si nu mi-e jena sa recunosc, am chef sa fiu "alintat" si sa fiu pupat in cur. Exista mai multe feluri de oameni, pe care nu ii categorisesc acum, dar exista un tip de oameni, care sunt total "pe langa", traiesc in lumea lor, vb singuri, isi spun povesti, se incurajeaza singuri, cum ziceam odata, ei ar fi in acelasi timp si client, si chelner, si barman si si-ar dat tot el bacsis. E nasol, ca atunci inseamna ca nu ai reusit macar 1 "lingau" sa nu iti gasesti in viata care ar trebui sa faca asta, pt ca, la fel cum avem nevoie de mecanici, electricieni, instalatori sau arhitecti in viata, avem nevoie si de un lingau. Daca as fi nu stiu ce ministru, as baga asta in COR, adica codurile alea pe care te incadreaza cand te angajezi cu carte de munca (la negru poti fi cand vrei lingau)...Ghici cum ti s-ar zice?...LINGAU PROFESIONIST.
PUNCT

marți, 23 februarie 2010

Imbecilule, Michael a murit!!!

Noi suntem niste imbecili, iar cand zic noi, nu te gandi ca ma refer doar la "cunoscutii mei" sau "gasca" mea, nu, ma refer si la TINE. Iarta-ma daca nu intelegi de ce te jignesc in felul asta, dar din simpla stare a omului de a generaliza, daca o masa mare de oameni face o chestie, putem zice ca toti o fac.
Uite la ce ma refer: Michael Jackson. Deci, omul ala, sau pardon, mai nou, "zeul ala" a cantat toata viata, de pe la 5 ani, si dupa ceva vreme, o ajuns cineva, pt ca sincer, chiar a facut muzica si a dat un stil. Bravo lui. Dar, de vreo cativa anisori incoace, toata presa, si muritorii de rand, au sarit pe el, pt pedofilie, pt toate nimicurile care nu cred ca ne interesau pe noi din punctul de vedere al artisului muzical pe care il reprezenta.
Acum a murit...asta e si punct. Macar ar trebui sa fim constanti, daca l-am acuzat odata, macar sa nu facem acum pe "mironositele" si sa plangem pe la colturi, ca doar s-asa, era un "pedofil" cum am afirmat "apriori".
Avem emisiuni deja pe toate posturile de muzica doar cu M, la radio canta constant, in cluburi parca muzica lui e cea mai cautata, si tot asa, mai ales ca...ne e dor e el...de pedofil.
Suntem niste Imbecili, si nu mi-e jena sa o zic, imbecili pt ca avem nevoie de cineva sa "moara" ca sa il putem aprecia (vezi nu stiu cati artisti din toate domeniile, care in viata au fost "fu***ti" la cap), imbecili pt ca nu avem o coloana vertebrala intr-o decizie pe care am luat-o, chiar daca am stii ca e proasta. Imbecili pt ca muzica lui suna la fel ca altadata, dar ne place ipocrizia.
Nu tin cu Michael, nu-s fan, n-am fost niciodata al nimenui, doar al meu, era doar un exemplu care ma face sa realizez ce fel de "oameni" suntem.
Iertare manelistilor care poate nu au ascultat niciodata Michael Jackson, deci nu intra in categoria asta:)))
PUNCT.

sâmbătă, 20 februarie 2010

Basme adevarate...

Hm...de ceva vreme nu am mai "postat" nimic (zici ca e cartela deaia de pe vremea comunismului), nu de alta, chiar am vrut sa fiu Degeaba, dar nu am avut timp...iertare mie si supusilor mei.
Din fericire, sau pacate poate pt voi, "pasionatii" de noutati virtuale, nu mai sunt la curent cu faimosii si prefeartii nostri: zuzu, cabrat, murdar sau mai nou...PSD:))
Dar, va las voua curiozitatea sa intrati sa fiti actuali, pt ca mie imi place...altfel.
Da, ca de la asta am pornit sa va spun, e fain, e fain sa fii diferit, ca daca nu, e sec si banal. Imagineaza-ti un tip de om (aici intra si femeia) care are o parerea "veche" asupra romantismului, adica no, e interesant, tot timpul sa deschizi usa, sa vb tot timpul calculat, sa nu o gafezi (asta-i avantaju meu, eu gafez nativ) si multe "ciocolaterii" deastea minore, care, "asa am vazut in filmele vechi si asa vreau si eu".
Fetelor, printul vostru NU apare, sunteti inconjurati de niste porci, incercati macar sa il gasiti pe ala care sa nu fie taiat Craciunul urmator, iar noi, "printii", degeaba speram la "zana" noastra, dar din pacat nu suntem inconjurati numai de zane (aici adeptele sexului frumos ar zice ca sunt nesimtit, pt ca: "o fata e tot timpul frumoasa", da ce? ea nu faca caca la fel ca mine pe buda?), si ar trebui sa ne orientam si noi, asa la "Marioara zilelor noastre" sau cel putin, sa ne adaptam povestile la ceva mai...real
Vrei "o urata" sperand ca se transforma in Cenusareasa, poti incerca (nu-ti dau sanse de izbanda), si voi "zanelor" pupati "broscoiul" sperand la Fat-Frumos...sperati ca doar, ce altceva sa pazesti in viata...Naivilor...
PUNCT

marți, 16 februarie 2010

Petrecere cu Tom si Jerry

Auzi aici...am fost rugat sa promovez mesaje deastea de intr-ajutorare:

Se da zvon in tara ca cica:

Tom & Jerry Events te invita la Tequila Private Party in Campus PUB!
Dat fiind faptul ca ne intoarcem in Cluj, Duminicã, 21.02.2010, de pe la 22:00 ne petrecem în Campus Pub (Clinicilor 35, la baza Piezisei) la un chef cu muzica buna, destrabalare, vicii, alcoale ieftine. Ca sa mearga unsa treaba, Tom & Jerry fac cinste cu metri de tequila,
vinuri si alte licori spirtoase.

5 lei intrare, da' primesti o tequila, frumos, cu sare si lamaie:)

PS: Daca ai sub 18 ani, mergi mai sus, noi nu te putem primi in seara cu pricina:)

PUNCT






PS: Auzi la ei, ca cica numa muzica buna si ce clipuri au:

EU rullz

Azi, ca tot timpul a doua zi, de la orice ar fi, e o zi grea...Azi mi-am vazut prietenii cazuti la datorie, azi m-am simtit super important,, azi am stat si atat, azi am ras fara sa ma intereseze ca rad singur, azi a fost ziua in care m-am bucurat ca ai vorbit cu mine. Azi e ziua in care toti stau, se uita in spate la "aventurile" pasionale sau mai putin de ieri, alaltaieri, si tot asa, si zambesc tragand un fum de tigara pana in strafundul fundului, azi e ziua in care fiecare se lauda ce "achizitia" sau performanta zilelor trecute, azi e ziua in care TU realizezi ca "ai stofa". Acum si treaba asta e subiectiva, ca daca e pana acolo, doar tu realizezi ca ai stofa, si restul nu...pacat, dar asta e.
Azi e o zi buna, ma uit la "muritorii de rand" si imi place sa rad ironic sa imi spun mie...fraierilor. Stiu, e nasol, mai ales pt cei care chiar sunt si simt asta, dar nu mai am ce sa va fac...v-ati facut-o cu mana voastra, cand ati incercat sa credeti ca lumea se invarte in jurul vostru...Inca odata: NU.
Azi e ziua in care asa de bine ma simt zicand asta...EU rullz.
PUNCT

luni, 15 februarie 2010

Da si Nu

A trecut si ziua asta...adica aia. Si dupa cum ziceam, ziua de ieri a fost ziua in care toti se comporta altfel, total schimbati fata de cum sunt ei...dar nu-i stres, ca ne-am obisnuit sa "nu fim sinceri".
Ce e cel mai interesant, e faptul ca oamenii chiar daca ti-au dat vreodata impresia ca s-au schimbat, s-au maturizat, etc, nu e deloc asa, adica au ramas la fel de...seci si imaturi (in categoria asta ma incadrez si eu fara jena). Ieri a fost una din zilele in care ne este dor sa ni se aminteasca, ce prosti eram, nu pt ce a fost, ci pt ca am sperat vreodata ca poate mai mult...
Mi s-a spus odata, ca azi, adica urmatoarea zi dupa "fantastica zi", putem cuantifica daca multi din "amorezati" au avut relatii intime (nu e frumos sa folosim asa public cuvinte ca sex, si alte obscenitati) dupa starea de bine pe care o emana ei astazi...adica zambesti = sex, nu zambesti = singur.
Ma simt ca in liceu, sa astept cu nerabdare sa intre profesoara aceea tanara, care avea cele mai drastice schimbari de atitudine "evar", adica daca intra zambitoare in clasa, stiam toti ca noaptea dinainte, a fost buna si pt ea, si si-a eliberat hormonii in modul placut la care spera multi...si daca nu, de obicei urla direct: "TU, la tabla, TU zi tema, TU..." si asa mai departe.
Asa si azi, daca ai timp si stai Degeaba, adica doamne, clar ca stai Degeaba, ca in ultimul timp ce sa mai si faci,.. stai si uita-te asa in jur, cu privirea in care chiar ar trebui sa iti dai seama de o persoana care Da, si o persoana care Nu. E fain...da tot Degeaba.
PUNCT

duminică, 14 februarie 2010

Azi suntem niste mincinosi


Iaca a venit si fantastica zi de 14 februarie, ziua pt care se pregatesc cei "relationati" de vreo saptamana incoace, iar cei singuratici isi tin banii ca azi sa dea un chef monstru, sau in cel mai rau caz sa iasa in oras, intr-un loc unde "poate" o sa fie si alti singuratici, si asa, cel putin pentru fetele deprimante, seara nu va fi chiar de tot neagra.
Fie, ideea e ca azi toate cuplurile se simt obligate sa se manifeste, probabil daca o iei logic, azi e ziua in care se va face cel mai mult "sex mondial", si asta as fi curios sa o cuantific, sa fac o statistica (imi place sa imi pierd timpul cu chestii Degeaba, care oricum nu intereseaza pe nimeni, poate nici pe mine).

Azi e ziua in care se va minti cel mai mult, azi se va "scuipa" Te Iubesc la fiecare pas, chiar daca pt unii, aceasta chestie e de...neinteles. Azi vom minti cel mai mult si ii vom spune ca e cea mai frumoasa din lume, si tot azi, vom minti prefacandu-ne ca ne-a facut o placere imensa canutand cadou "din obligatie" stiind ca "si tu imi iei", azi se va minti cel mai mult in pat, cand toti vom vrea sa credem ca am facut dragoste si nu sex.
EU is unul dintre fericiti, eu nu voi minti...si nu pt ca eu simt cand spun "Te Iubesc", nu pt ca voi face intr-adevar dragoste, si nu pt ca EA e intr-adevar cea mai frumoasa, eu nu mint, pt ca e mai comod ca cel putin azi, sa fi singur si sincer:))













PUNCT

vineri, 12 februarie 2010

Avem un castigator...Valentin

Dragii mei, cu placere in suflet va spun: ARE SI "ZIUA 6" :)))))))))))))))) (cabrat daca nu sunteti in tema)
Nu cred...adica ba da, acum cred cand vad ca are si aceasta putere, dar omul chiar arata ca poate mai mult, dar nu-i nici o problema, toti ne inselam cel putin odata in viata...a venit si momentul meu:))
Vine Valentines Day, si totul in jurul nostru e rosu, e plin de Iubire, magazinele toate numai chilotei rosii si inimioare vand, ciocolata milka in forma de inima se vinde cel mai bine pt cei mai "neinspirati" si multi oameni scriu pe blog despre asta (vezi blogul trupei noastre de suflet: http://www.comedica.ro/blog/?p=490).
Eu ma gandeam, ca ma cuprinde si pe mine asa putin, romantismul, ca doar tot e "sarbatoarea" noastra favorita de grup (in cazul unora doar cuplu), si am zis ca ar fi foarte frumos sa va pun mai jos o piesa, romantica de tot, cu versuri cu tot, sa nu va complicati sa incercati sa deslusiti, sa nu cumva sa pierdeti vremea Degeaba, incercand macar...



PUNCT

joi, 11 februarie 2010

Total DEGEABA...sau DEGEABA cel mai TOTAL?

Nu creeed! Exista si ziua a 5-a la Cabrat!!! ce poate fi mai rau de atat, sa scrii viata toata, din Paris? aualeu...
si cand nu ai zile, ca doar nu esti toata ziua in paris, ai povesti, ca ii fain sa compui, povesti pe teme diferite, asa ma gandesc ca a inceput si Ion Creanga cand a compus, prima data s-a gandit ca vroia sa isi faca blog, dar din pacate, pe vremea aia era prea un soc la nivelul muritorilor de rand sa le "bage" asa ceva pe gat, si a zis ca mai bine scrie o carte....de ce ai face povesti pe blog, adica da, e foarte normal sa bati campii DEGEABA, si sa nu zici nimic, sau sa faci o campanie, sa cirtici, sa lauzi sau bla bla, da sa te apuci sa scrii chiar degeaba povesti? Vaaaaiiii!!!!
PUNCT.

Pretentii...

Mi-am dat seama ca sunt pretentios, nu, mint, sunt cel mai pretentios. Ma enerveaza femeile care nu stiu ce vor, ma enerveaza femeile care se fandosesc si cersesc iubire, ma enerveaza afectiunea exagerata, ma plictiseste sarutul de peste 5 minute, ma enerveaza femeia care face planuri pt orice, chiar si pt cina din seara urmatoare, de ce nu ar putea sa traiasca momentul? Ma enerveaza sa fiu controlat, sa fiu intrebat "ce faci?", ma enerveaza o femeie masculinizata, femeia deaia se numeste asa, sa fie FEMININA, ca barbat ma vad toata ziua in oglinda (sau as vrea):)). Ma enerveaza deasemenea o femeie super infofolita, chiar daca e frig, inteleg pe de-o parte, da daca e pana acolo, mai suferiti si voi putin pt frumusete, ca doar nasteti copii, nu poate fi chiar asa de greu putin viscol, nu?
Ai zice ca is misogin, ca nu stiu sa apreciez frumosul, ca nu vad esentialul ei, dar e chiar invers, eu IUBESC femeia, imi place sa o sarut, scurt si cu pasiune, iubesc sa ma invite la masa, si acolo sa ne certam pe x teme, iubesc femeia care ma respinge si nu ma "vrea" cu disperare, iubesc o femeie care isi dezgoleste umarul, iubesc o femeia care stie sa dea o palma, iubesc...FEMEIA pretentioasa...
PUNCT

miercuri, 10 februarie 2010

Saptamana fantastica...

Trebuie sa va zic asta...trebe sa va vb iarasi de bloggerul nostru preferat, am putea zice bloggarul nostru national: Cabrat. Asa de mult mi-a placut faptul ca e o persoana foarte importanta, si isi posteaza pe blog, pe zile, fantasticele lui experiente din...Paris. Deci cum am zis, nu oriunde, am zis Paris, si tine mortis sa vb pe zile, adica Ziua 1, ziua 2, ziua 3...si nu stiu cat o mai stat in Paris, ca deja devenea...plictisitor. Si eu m-am gandit sa va povestesc aventurile mele de peste zi, ziua 1, Someseni, ziua 2, marasti, manastur, centru, observator, ziua 3, acasa, etc.
Ce e chiar asa de important sa stiti pe unde ma plimb, v-as putea zice de toate babele, de toti mosii, de fiecare sofer aiurit la volan (clujenii conduc sincer ca "curu", desi se tot zice de aia din alba, hunedoara sau maramu, totusi, clujenii is mai nesimtiti decat oricare altii)
Dar nu intru in subiectul sofat, ca atunci nu as mai avea ce scrie zilele viitoare, si ma multumesc sa va vorbesc despre experientele mele de viata din Cluj Napoca City, ca presimt ca poate fi mai interesant decat Parisul lu Cabrat, care ma tot gandesc, cand a stat el 4 zile mai nou la Paris, cand el are emisiunea aia in care se simte ca acasa la Acasa Tv cu "prietenul" lui cel bun si "feminin"?
Nu conteaza, el poate, el e "monden" si el se plimba la Paris, eu ma plimb pe Napoca, directia Gara.
PUNCT

marți, 9 februarie 2010

Fara rost

Ma enerveaza oamenii care vorbesc fara sens, care zic ceva numa de dragu de a nu tacea...stiu, e important sa iti folosesti gura, si sa "iti dezvolti" zilnic volcabularul cu aceleasi 10 cuvinte pe care le stii, dar e si esential cateodata sa exprimi un punct de vedere, si nu doar sa deschizi gura. Cel mai rau e de cei care nici macar nu isi dau seama ca exista o diferenta intre a tacea si a vorbi, si atunci...e nasol...
Ma enerveaza cand nu am ce face, de exemplu acum, stau, scriu, si ba da, as avea ce face, numa ca is f ofticat de cei care vorbesc Degeaba, incat ma face si pe mine sa pierd vremea aiurea, si sa scriu aici, sa iti stric si tie timpul stand iar degeaba sa citesti porcariile mele, mai ales ca acum si realizezi, ca ma incadrez exact in aceeasi categorie cu cea pe care eu o descriu mai sus, adica a acelor persoane care vorbesc DEGEABA.
PUNCT.

luni, 8 februarie 2010

Situatiune...Infidel Castro

Da...nimeni nu mai e corect, toti mint. Si nu mintim ca avem un scop, sau pt a ne scoate dintr-o situatiune, mintim pt ca e comod, mintim pt ca e in sangele nostru.
Am intalnit cei mai seriosi oameni, cei mai modesti, cei mai siceri, si ce e mai important, cei mai fideli...pana la un moment dat, cand invatam sa mintim. Aici incepe partea buna, adica mie imi place, si nu condamn pe nimeni care a "calcat" stramb, ca doar, ba e polei pe jos, ba e denivelat trotuarul, ba..."arata perfect". No, asta e o situatiune de care oamenii au stiut intotdeauna sa profite, adica de momentul infidelitatii, ca asta e cel mai important aspect.
Am intalnit persoane care au avut relatii lungi de cateva saptamani, luni, ani, decenii, chiar secole parca, si nu au deschis niciodata ochii in dreapta si stanga, sa vada si o alta latura, pana la un moment dat...cand parca au dat de o mina de aur. Asta le recomand si eu tuturor, incercati, vedeti, traiti, si dupaia va puteti smulge parul din cap daca nu e ok, decat sa il smulgi ca nu ai facut nimic si ai stat Degeaba (si dai numai din cap acum cand citesti, "ca da, are dreptate")
Mai bine minte daca merita, si poate chiar merita...
PUNCT

sâmbătă, 6 februarie 2010

Romania lui Manole

Nu inteleg o chestiune...tara noastra. Avem un "dar" de a le stii pe toate.
O trebuit si Manole, dupa ceva vreme, cand facea manastirea aia de mantuiala, sa se prinda ca are nevoie de "altceva" ca sa reuseasca sa contruiasca o chestie...fie.
Noi stim sa reparam orice masina, cu sarma, suruburi sau cuie, noi suntem toti electricieni, schimbam orice bec, toti stim sa scoatem o priza (ne mai miram de multele incendii provocate de...nu stim ce?). La noi orice baba e consilier politic, avem o parere despre orice, buna sau rea, nu conteaza, noi stim. La noi orice barbat e bucatar, cel putin asa ne laudam, ca stim sa gatim, nu conteaza ca doar cartofi pai sau omleta (si asta mai rar, ca doar, ce trebe sa stim chiar atatea?). Noi stim muzica, nu ne place "orice" dar cand ne canta "orice" e cel mai tare show, noi suntem politicosi (dechidem usa femeii la intrare oriunde... si atat ca e suficient), iar femeile, sunt niste doamne (cand ragaie la masa, vorbesc despre cultura "germana" ca acolo asa se face...pacat ca nu suntem acolo). Avem gust vestimentar (toale hainele "aruncate" pe noi, ca asa am vazut in film, si se potrivea...), noi suntem un popor puternic si tanar (cand vorbeste Iliescu la Consiliul PSD se ridica toata sala in picioare si aplauda...si totusi are 80 de ani), noi avem bani, ne plangem ca suntem in criza, ca sa avem mai mult (e de fapt o strategie), pt ca noi, cand vrem sa "spargem "banii", stim sa o facem cel mai bine.
Americanii au scoci-ul cand se strica ceva, noi avem sarma...i-am luat. Noi suntem tara suprema, daca ar fi dupa noi, lumea ar trebui sa se numeasca: ROMANIA.
Pacat ca nu ne prindem cat de degeaba suntem, ca sa putem iesi si noi din rahat odata-s-odata...dar nu conteaza pt ca daca stam sa ne gandim, noi stim cel mai bine sa fim Degeaba, si asta e tot ce conteaza.
PUNCT

joi, 4 februarie 2010

Slab de inger...

Inca unu o cedat...adica cred ca de ceva vreme, dar la urechile mele numai acum a ajuns. Cica, fantasticul si "mandrul" prezentator de la Antena 1, Lucian Mandruta, a calcat stramb...la figurat vorbind. Peste tot poze surprinse de paparazzi, cu el si amanta sa, o blonda focoasa, alaturi de care fugea prin camp cu masina fiindca era urmarit. stiu, poate nu are logica ce am zis pe aici, da daca dati o "geoana" pe site-ul celor de la cancan, veti vedea. Si, cum mandrul nostru Mandruta e...mare domn, in aceeasi zi cu ... calatoria lui prin vecinatatile bucurestiului, pe camp, la stirile de seara, a facut un anunt...in care, isi cerea public scuze sotiei lui si copiilor pt ce se va afla de "maine" incepand. unii l-au felicitat, altii probabil l-au iertat...dar Antena 1 l-a dat afara...ca le-a stricat stirile. Auzi la el, si-a permis sa faca el singur o stire, si despre el, ce ingamfat...:)) -or zice ei.
Io zic ca inca unu care statea Degeaba, o gafat-o, chiar de 2 ori, odata fizic si odata in public la stiri.
PUNCT

miercuri, 3 februarie 2010

Campanie politica

Ce imi place cel mai mult la "personalitatile" astea politice, e faptul, ca desi ar trebui sa conduca o tara (stiu, nu e chiar ca si cand ai conduce o masina, poate dacie da), ei toti au blog, si updateaza in timp real, adica tot timpul...vezi de exemplu blogul lui Geoana, care din cate imi amintesc, el cred ca din fasa tot numa de rau vorbea guvernu lu "piticu", oriunde cauti, numa sa critice, sa zica ca ne-au distrus, si ca is inapti toti...no, fie, poate o fi adevarat, sau altceva nu poate, sau nu vrea...problema lui, dar ce e mai nasol ca acum la realitatea tv e stire: "razboi in PSD", si se presupune ca l-au cam folosit, totusi, arata prezentabil, putea fi marioneta perfecta a tuturor, ca doar pe asta si-a si facut campania politica, adica ei, partidul, ca doar na...el e perfect.

Sa nu ne mai batem capul cu Geonica, vreau sa va aduc in atentia voastra, un blog cunoscut, al unui om cunoscut din aceeasi bransa cu marioneta noastra preferata - Adrian Nastase, porcusorul nostru national. El e cel mai tare, are si "ceva" subtitlu blogului:
"ministru>prim-ministru> blogger", si mai are una buna: "cititorii mei sunt mai inteligenti decat scriitorii altora"!!...vai, is tot ud de emotie, mo dat pe spate. Cum doamne sa scrii asa ceva, Nastasica, ti-ai facut blog pt babe?
Probabil, dar no, cum partidul PSD are o doctrina interesanta, care se pare ca au ca si "target" varsa a 3-a, nu de alta, dar toata campania politica a lor, e despre PENSII.
M-am saturat...vreau campanii politice pt mine, pt aia care stau Degeaba, nu pt mosulanii care daca le dai un kil de zahar, i-ai convins...
PUNCT.

marți, 2 februarie 2010

De ce?

De ce sa iti bati capu? nu mai bine stai degeaba? de fiecare data cand incerci sa faci ceva, consumi energie, si de cele mai multe ori din datile astea...le faci fara nici un rost...
De ce ai incerca sa faci lucrurile sa mearga intr-o relatie? pt ca apoi sa fie toate prea roz si sa nu mai fie nimic interesant? de ce ai incerca sa rezolvi treburile la timp? ca apoi sa nu mai ai ce face? de ce ai iesi in oras la "agatat" daca oricum stii ca pleci singur acasa? de ce incerci sa iti iei examenele cu nota mare, cand stii oricum ca maine se va gasi unul mai "inteligent" care sa fii scris mai mult? de ce ai sta si ai citi Degeaba aberatiile astea cand ai putea sta fain frumos, cu curu in pat, la TV, sau la o bere cu prietenii?
poate exact pt ideea ca esti prea plictisit sa iti dai seama ca esti Degeaba, nu?
PUNCT

luni, 1 februarie 2010

Hot vs. Gaga

Tot aud comentarii cu privire la Inna (cea Hot, Amazing, care a avut un Deja-vu ca era in Love, etc), cum ca nu stie o boaba de engleza, si ii sarim toti in cap. Da mai, si ce-i daca nu stie engleza? macar ea a recunoscut, si uite unde a ajuns, e prin topuri in Europa, e in top Bilboard in America inaintea lui Lady Gaga...vezi ce face adevarul? cand au aparut zvonurile cum ca Gaga ar avea penis, toata lumea era in extaz, si toti despre asta vorbeau, si era in top, si dupa ce a dezmintit ea zvonul, s-a si uratit ca foamea (ultimul videoclip nu e recomandabil copiilor mici ca raman cu sechele), si tocmai acum a aparut "cea Hot" cu ceva interviuri de prin strainatate in care o dadea in bara in stil mare vorbind engleza, dupa care a si confirmat ca "nu stie" dar promite ca invata...Gaga de ce nu a facut la fel? de ce cand i s-a zis ca are penis nu a zis ca "da, asa e, dar promit ca mi-l dau jos?" ca atunci nu ii mai fura nimeni locul in clasamanet...si putea sa isi lase si ochelarii aia pe fata, ca acum nu o mai recunosc cand iesim in aceleasi cluburi fancy...noroc ca ma vad mai des cu "cea Amazing" de-a noastra, ca vorbim aceeasi limba...
PUNCT

duminică, 31 ianuarie 2010

Metoda light !

Eu nu citesc, am zis, si nu dau inapoi. Dar am primit o carte, probabil, cartea de care ati auzit multi, "Cartea care te va ajuta sa te lasi de fumat" a lui Allen Carr, care pe bune se numeste: "În sfârşit, nefumător" , si cica mai jos pe pagina de titlu "metoda usoara", is curios, metoda grea probabil venea Allan in persoana la fiecare fumator si il batea de ii iesea fumul prin piele:))
Anyway, cum am zis ca nu citesc, dar totusi, multa lume lauda cartea, ca fiind intr-adevar "ajutatoare", in sensul ca s-au chiar lasat de fumat niste apropiati...
Partea care ma intriga e...cum sa fii intr-adevar asa de "las" incat sa ai nevoie, si sa chiar te ajute o carte sa te lase de fumat, incat sa nu poti singur? mi se pare ciudat, eu zic ca ori te hipnotizeaza cartea aia si iti spala creierul, si asa te lasi de fumat, sau te jigneste in asa hal, incat, dupa ce termini, zici ca te lasi de fumat, ca doar "eu nu sunt chiar asa"...
haha, poate cand ma apuc de fumat si am nevoie de "ceva" care sa ma distreze, o sa o citesc si eu...sau poate nu.
PUNCT.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Libertate, dulce libertate...

Aud cam des, si vad la fel de des, cum lumea se complace intr-o relatie de lunga durata, nu zic complace in sensul doar rau al cuvantului, adica stati Degeaba cu persoana pe care credeti ca o iubiti, ci si in sensul bun, adica te complaci sa ai o relatie stabila, pt ca e comod.
Daca ar fi dupa fete, e bine sa ai "pe cineva alaturi", pt ca "iti este alaturi", si te sprijina, si te intelege, te asculta, te bla bla...daca ar fi doar dupa femei, relatia ideala ar fi ca barbatul sa fie un fel de..."sclav" (nu intelegeti gresit, ca sa va atacati degeaba, mai ales voi femeile, ca nu e adevarat si ca iubirea e reciproca, si trebe sa fie intelegere in relatie, bla bla-uri deastea, ca daca noi am putut sa recunoastem asta...inseamna ca asa e)
Anyway...si multi in jurul meu sunt toti "relationati" cu altii, si pt ei e ciudat, eu de ce nu sunt sclavul nimanui? hm....pt femei: "ala se crede mai cu mot, crede ca nu putem ajunge si la el sa-l transformam?" si pt barbati e un fel de "ciuda" ca doar ei au fost ceilalti "fraieri" care acum trebe sa se multumeasca doar cu una (sau cel putin de vazu lumii) pe cand "ui la asta...ce-i pasa!" poate sa alerge in voie, liber ca pasarica cerului...
Deci, cum sa fac? e o decizie grea...adica, sa incerc sa fac si eu parte din lumea asta "morbida" a relatiilor, si sa devin un "intelegator al ei" (doar nu era sa zic sclav, ca aici era vb de mine, in rest de voi), sau pot ramane asa, in libertatea mea (pt unii asta suna a injuratura), si sa fiu liber?
Grea decizie...tu cum ai face? adica sigur te-ai aflat si in situatia unei relatii, ca doar ai reusit sa citesti de atatea ori blogul asta, deci clar ai stat degeaba si altadata...asa ca...chiar, de ce as vrea sa stiu ce ai face tu? ca doar s-asa fac cum vreau eu...
PUNCT
Va las cateva picturi sa va delectati...

vineri, 29 ianuarie 2010

Top Degeaba

Stiti ce ma enerveaza? ca nu mai pot fi la curent cu toate chestiile astea mondene, artisti, politica, bla bla...de ce? pt ca cel putin in lumea asta muzicala, dintr-o data, avem asa o serie mare de artisti, toti buni, toti dj-ii featuring o gagica, toti canta in engleza, sau cel putin au un cuvant in engleza, si restul face dj-ul.
Si ce-i cel mai aiurea, ca aud la radio, si nu imi pot da seama cine canta, e oare dj project, e oare trupa aia care o stiam eu de cand eram mic? nu...sunt toti altii noi.
Is demodat, nu stiu de ce, dar acum sunt la moda toate piesele alea care nu spun nimic, si ma gandesc, ca s-ar putea chiar sa am si eu succes, ca am un blog asemeni unui artist desta nou, nu spune nimic, si totusi e in top, oare sunt?:))
sper sa nu, ca nu m-as mai putea mentine dupaia cu statutul de Degeaba, si ar trebui sa imi fac alt blog: SuperTare.blogspot.com:)))
Ce degeaba is!!
PUNCT

joi, 28 ianuarie 2010

10 pt sesiune

1. cand esti in sesiune, ai tot felul de pofte, la fel ca o gravida
2. poftele trebuie sa fie de toate naturile (nu te multumi cu putin)
3. de cele mai multe ori, poftele respective sunt motivate de cat de bine sau cat de rau ai stiut la examenul tocmai dat, sau de pofta de a te apuca de invatat pt urmatorul examen.
4. oricum ar fi, multe din poftele astea, sunt potolite de alcool (stiu, studentii prin definitie sunt alcoolici, nu?)
5. odata ce te-ai apucat de baut, bei de fericire sau de suparare (trebe sa ai un motiv neaparat, ca altfel bei Degeaba)
6. dupa multa bautura, devii automat fericit indiferent daca ai fost si inainte sau nu
7. brusc, te mustra constiinta ca mai ai de invatat si totusi, esti in sesiune, si te hotarasti sa pleci acasa, de preferat singur, sa nu ai motive de trezit tarziu maine dimineata
8. mai bei o "ultima bere" timp de 5 beri, si dupaia, esti pregatit pt urmatorul examen.
9. te duci acasa, te pui in pat, se invarte lumea cu tine, te superi ca iar ai baut si nu te-ai concentrat scopului pt care parintii te sustin la facultate (porcule), adormi buimac
10. te trezesti mahmur, si cum cui pe cui se scoate, si doar esti in sesiune, si ai pofte, te apuci iar de baut, ca sa te poti apuca de invatat.
PUNCT

Nu am chef

Nu am chef...nici inainte nu am avut, si nici acum nu am.
Deja devin plictisitor, intru in lumea virtuala, si doar stau, caut prostii, cred ca asa incep toti freak-sy astia cu bloguri, profile de faisbuc, twitar, haifaiv, si altele...
Nu am fost deprimat decat o singura zi in viata mea, si nici atunci nu-mi amintesc de ce...si daca stau bine sa ma gandesc, ies si te las doar pe tine sa te deprimi ca nu faci nimic...ca io ma razgandesc repede.
PUNCT

miercuri, 27 ianuarie 2010

Indiferenta-i cea mai grea...

Stii ce ii cel mai aiurea? de obicei, cand lumea vb despre n subiecte, ar trebui cel putin sa ai cunostiintele de rigoare, sa poti sa afirmi si tu ceva, sau macar sa disimulezi in asa hal, incat sa duci subiectul in alta parte...dar nu, altii, adica multi, sunt in asa hal de...DEGEABA, incat nu pot sa aiba o parere, ...si asta as putea-o numi indiferenta.
Cel mai mult mo ofticat o chestie acum cativa ani, era o paralela la nu stiu ce subiect, si so ajuns la faptul ca Eminem nu crede in Dumnezeu. De ce? pt ca, zice el, a trait singur, ca mamica lui nu l-a crescut, ca bla bla, ca a trait "pe strada" in ghetou, si nu a auzit pana la 22 de anisori, nimic de Dumnezeu. no, so scos zice el, ca daca nu o auzit, atunci cum sa creada in asa ceva?
Adica poti presupune ca nu stii, ca nu ai auzit nimic...da, foarte adevarat, dar cum doamne sa traiesti 22 de ani, si sa nu auzi nici macar odata, in ghetoul tau, sau cutia te de carton, de Dumnezeu, de curs valutar, de politica, de bla bla? asta mi se pare indiferenta, sa neglijezi ce auzi in jurul tau, sau sa nu asculti nimic e...foarte foarte degeaba domnule.
Te mai miri ca suntem inconjurati de o gloata de "nestiutori", de "non-pareri", de singuratate in cuplu?:)))
noroc ca citesti, ca macar poti zice si tu ca ai auzit ceva, si poti sa porti o conversatie pe tema asta, nu?...sau stai, care tema, ca tot nu am zis nimic...indiferentule
PUNCT

marți, 26 ianuarie 2010

Cabrat revine...

Revin la bloggarit. Stiu, e aiurea sa ma iau de altii care scriu, dar ce sa fac, de mine nu pot sa ma iau, ca oricum is degeaba.
Asa ca, revin la primii in top, Cabrat. Ma tot gandesc, ca o personalitate ce esti, sau mondenitate, si mai ai si emisiunile alea la posturi televizate, ma gandesc ca trebe sa fii un om foarte calculat, sa iti planifici timpul foarte bine, si sa te si tii de program. Asa ca ma gandesc, ca asa ceva are Cabrat in agenda:
7.00, se trezeste, 7.05 se ridica din pat, 7.07 intra la baie...(siesta personala, buda, dinti, dus, gel de par, pudra de fata, etc), 7.25 iese din baie si se imbraca, 7.35 e gata imbracat, 7.40 cafeaua si micul dejun, 8.00 iese din casa spre servici. pe la 9 ajunge (trafic intens in bucuresti), si ...pana la 17.00 termina ce are de facut si pleaca spre casa. 18.00 ajunge acasa (trafic intens si la revenire, ca pleaca toti iute in tromba de la servici la sotie), 18.05 se dezbraca, 18.07 isi saruta prietena, 18.07'13" termina de sarutat si intra la dus, 18.30 iese de la dus (plus siesta personala de seara). 18.40 cina romantica dureaza o ora. 19.40 informatii mondene de la tv (cine mai e nou, cine face concurenta, etc), 20.00 actualitati pe TVR, 21.00, incepe preludiul cu iubita (saruturi dulci, bla bla, stiti voi), 21.04 (suficient preludiu, nu de alta da nu se pierde timp degeaba) incepe partida de sex (dragoste sau etc) si se termina la 21.23 (iarasi suficient, dar maine e o zi de lucru si nu trebuie sa fie obosit sa nu dea randament la emisiunea cu partenerul lui gay-ut), 21.23-21.24 moment de afectiune post-sexual, 21.25 inchide ochii pt a-si induce iubita in eroare si sa o faca sa adorama...23.00 se trezeste subtil, fara sa o deranjeze, fuge la laptop si deschide pagina de blog. 23.05 incepe sa compuna, sau sa-si structureze ideile (om organizat, v-am zis eu) nu de alta, dar trebuie sa se mentina in tops, 23.20 inchide blogul, 23.21 mai deschide odata sa vada daca sunt commenturi, si daca nu...23.30, in pat...somn pana maine cand la 07.00 stiti ce se intampla.
PUNCT

Pasiune sau antitalent


Oamenii pasionati de ceva is tari...sincer, ii apreciez, adica au un tel, stiu unde vor sa ajunga, sau ce vor sa faca in viata...
Dar mai sunt si ceilalti, adica eu, probabil, scuze, nu probabil, si tu ca iar citesti, care inca nu stiu exact ce si cum vor in si de la viata.
Fie, ideea e ca daca ai o pasiune, de obicei te tii de ea, si incerci sa o dezvolti, sau in caz contrar, daca nu ai niciuna, la fel faci, incerci pe zi ce trece tot mai mult sa nu faci nimic, sau sa nu deazvolti nimic. La fel e si cu incercarile esuate de a gati. Mai, daca oricum stii ca esti antitalent la gatit, de ce mai incerci sa faci cartofii aia pai a nu stiu cata oara scrum? inteleg, esti perseverent, dar totusi, da-o naibii, ca si cartofii aia sunt pe bani, sau cel putin ai sapat in gradina pt ei...
Imagineaza-ti ca esti o femeie, sau poate chiar esti o femeie (si la propriu si la figurat), si nu stii gati, ce faci? doamne ajuta sa fii foarte inteligent/a si sa faci cariera...
PUNCT

luni, 25 ianuarie 2010

Super Cow...

Tot aud de Super-Bloggarii astia de pe primele locuri in top...
Mai, cred ca scriu bine astia de tot nu? deci ii unu ZUZU (asta are si firma de lapte), mai e unu MURDAR (asta-i de-a lu Catavencu) si cica pe locul 3, dar scrie fantasctic, e afro-romanul nostru CABRAT.
Va dau sanse sa sjungeti si la ei, ca sa mai bifati inca o ora la agenda voastra de pierdut vremea Degeaba:
zoso.ro, jeg.ro, cabral.ro (nu e greu nu? doar nu le facea cu nume dealea interminabile, ca sa nu iti solicite memoria prea mult, nu de alta, dar ne adresam unei clase sociale...)

PS: va mai las un link daca nu va este suficient de plin programul pe asta seara:
http://www.trilulilu.ro/Jeg/0eda74de0f0f2f

PUNCT

Mult / putin...

Nu-mi place...
in ultimul timp, ma transform...adica mai arunc priviri pe bloguri, sa vad daca intr-adevar scriu Degeaba sau nu, si se pare, ca da...chiar inca ma mentin.
Fie, ideea e ca nu inteleg, de ce unii scriu asa de mult, mai aud povesti ca se scriu "povesti" intregi pe bloguri, cu pagini de poveste, episoade, seriale, si imediat ajungem si la "tanar si nelinistit".
Io ma gandesc, de ce ai scrie atat? adica io m-as plictisti sa citesc atata, oricum am zis ca nu citesc, arunc doar priviri, si citesc printre randuri (asa m-a invatat tata cand eram mic, nu-mi placea sa citesc, si imi spunea, citeste prima pagina, sa stii despre cine e vb, si ultima pagina, sa vezi cum s-a terminat, daca e de bine sau nu), si eu am luat-o de buna, si la fel fac si acum...la bloguri.
Deci, imi cer scuze pt primele posturi, ...adica nu-mi cer ca s-asa v-ati pierdut vremea citind atata, deci nu ma dezmint, dar no, am fost prins de febra bolgului, si nu imi puteam opri degetele din manifestare...is curios cand mai gasesc asa o activitate, ma mai opresc oare? rugati-va sa nu-mi fac si site, sau agentie de publicitate...
Ba-mi place!!!
PUNCT

duminică, 24 ianuarie 2010

Vine sfarsitul...


Am auzit azi una buna...
Cica pe undeva prin Norvegia, se lucreaza de ceva vreme la ceva buncare subterante, pt anul 2012, cand cica vine sfarsitul...si se tot apuca lumea, astia inteligenti sa construiasca acolo, sa se pregateasca, sa faca ceva arci, ca cica se inunda (la fel ca in film), si una alta...
Eu am zis ca nu fac nimic, o sa stau Degeaba, ca doar am inceput un blog, deci ma pricep la asta. Si o sa stau, si o sa astept anul 2012, ca doar, dupa ce construiesc astia, doar nu m-ar lua chiar pe mine...
si daca nu ma iau, ma duc sus pe un munte, ca acolo vine ultima data apa mare, imi iau un colac (dela cu ratusca), imi iau si o undita, ca presimt ca va trebui sa si mananc ceva, si un aparat foto ca o sa calatoresc mult, si macar sa fiu pregatit.
Pana atunci o sa contiunui la fel ca voi sa stau sa pierd vremea, dar macar atunci (ca cica se prognozeaza ca o sa fie prin decembrie 2012), nu mai trebuie sa imi bat capul de ce fac de revelion...ca o sa stau pe un colac cu ratusca, Degeaba.
Punct

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Post-Comunism


Tocmai mi-a incantat auzul, piesa aia noua care rupa topurile, "Proper Place" a tipului ala, "Ghici Cine", si imi place inceputul, cu copilele alea care canta pe stilul ala comunist, si chiar si videoclipul e in asa fel facut incat sa te duca cu gandul la aia.
Asa, si cum ziceam, ascult piesa, noroc ca eram singur, ca daca nu se iscau povesti, adica, de fiecare data, cand suntem mai multi, sau sunt altii mai multi, o gasca, 2 prieteni, 200, nu conteaza, si incepe melodia asta, ii vezi pe toti, cu fata deja putin ganditoare, toti apreciaza calitatea si adevaraciunea vorbelor lui "Ghici", si dupaia, toti incep, ca ce vremuri, toti isi spun parerea despre cum era atunci, ca ce vremuri grele, si daca te uiti bine in jur, is toti din generatia 89 in sus (poate ai noroc sa fie si unii din generatii de la 80 pana in 89, dar intr-un numar mai mic, si oricum ar fi, amintirile oricaruia in viata de atunci, nu mai poti spune ca le mai stie si le-a inteles, era copil si punct.)
revenind, generatia asta de la 89, toti smecherasi, toti matahale, toate fetele...sus puse, si asa mai departe, la auzul piesei respective, ii vezi pe toti meditativi, toti mici genii in ale istoriei, se afirma ca ce greu, sau ce bine era pe atunci...
Sa fim seriosi, de unde stii tu ma? ca asa ti-a zis mama si tata? si daca iti ziceau ca au stat la coada 4 ore pt 2 oua sa iti faca paine-n ou, si ti-au povestit cand ti-a crescut parul pe ...maini, inseamna ca tu stii cum era atunci? nici eu nu stiu, imi amintesc numa cand am facut inundatie si am plans ca prostu,ca tata era la servici si m-am trezit inainte de vreme din somnul de amiaz, si am prins inundatia, aia da amintire, aia e toata amintirea mea din perioada comunista, dar da, pot spune: a fost a naibii de urata...inundatia.

ps: va las sa meditati inca odata, la cele spuse mai sus, alaturi de melodia mai sus mentionata, poate intrati si voi in trend-ul "comunismului" ca doar...e la moda.
http://www.youtube.com/watch?v=1_Oy7dxdBzM
PUNCT

vineri, 22 ianuarie 2010

Azi am gandit...

Stateam eu asa relaxat si gandeam...azi am avut o zi ocupata, nu am apucat sa imi "updatez" blogul, ceea ce ma satisface enorm...dar nu as putea spune acelasi lucru si despre altii...saracii (nu-mi zi ca acum stai si citesti, ca tocmai ti-ai terminat de scris pe blogul tau?:)))))
fie, nu la ei vroiam sa ajung, cum ziceam, azi am gandit (stiu, nici mie nu-mi vine sa cred de multe ori, pt ca de cele mai multe ori, nu fac gesturi deastea necugetate), si am gandit o chestie...
am tot auzit de super bloggarii astia, cunoscutii interlopi in lumea asta virtuala, un fel de guru al bloggarilor, gigi al lor, sau tiriac. fie, ii apreciez ca is si ei buni la ceva...dar, ma tot gandeam, dupa ce regula sunt eu "recunoascut" ca fiind un tare bloggar? dupa faptul ca scriu mult, scriu bine, ca ma vede lumea " activ" (asta e partea cea mai shoada, sa fii activ si totusi sa pierzi vremea degeaba)?
nu inteleg, adica no, primesc si un premiu oare pt asta? eu sincer mi-as dori sa se faca premiile "LENEA" pt cel mai lenes om existent, si putem duce mai departe, putem face premiile LENEA si pt artistii, iti dai seama pe MTV? Britney Spears sa ia premiul pt cea mai lenesa cantareata intr-un videoclip, sau cel mai tare videoclip al unui lenes hip-hopar:)))
si poate gresesc, adica sigur gresesc, ca doar nu pot sa am tot timpul dreptate, poate nu m-am exprimat bine cand am zis premiile LENEA, poate ar fi premiile pasionatilor de a-si scrie gandurile intr-o pagina "online" ca doar caietelele alea pe care fetitele si le ascund sub saltea nu mai exista, si no, la o adica, alea nu le poate vedea nimeni sa te laude ce bine si frumos scrii.
Nu va atacati, doar ca ma gandesc, toti "acei mari si tari ai bloggurilor", daca ar sta ei vreodata sa citeasca blogul meu, la ce concluzie ar ajunge? iti zic eu, ca si-au pierdut timp DEGEABA, si "cum doamne sa stai sa citesti un astfel de blog care nu-ti spune nimic?", si no, vezi, eu ce tot spun, ca iar si tu, si ei, au pierdut vremea intr-un asa fel, incat iar nu-ti vine sa crezi ca nu ai invatat nimic, nu ai aflat nimic, ba chiar mai mult, iti vine sa-ti smulgi parul din cap ce greseli enorme ai facut cand te-ai apucat de citit.
PUNCT

joi, 21 ianuarie 2010

Crima si Pedeapsa

Auzi chestie...tocmai ce am citit, auzit, aflat (nu conteaza cum) parearea unei anumite domnisoare despre animale: "animalele au drepturi ca si noi" (adevarat din anumite puncte de vedere, adica anumite drepturi), si ca, citez " Sacrificarea oricarui animal care nu este absolut necesara, precum si orice decizie care duce la un asemenea act constituie o CRIMA", auzi, CRIMA a spus.
Tocmai ma gandeam, asa, in prostia si indiferenta mea...eu sunt un credincios, si no, din cand in cand, ma mai duc la spovada, si mai zic la popa, ca no, stiti, am pacatuit, cum? pai ia, am calcat stramb, cum? pai ia, am mai baut, cam mult, cum? asa...am mai mancat carne...cum? pai cum fara carne, vrei sa mor de foame? si tocmai aici ajung...ii zic asa, calm, si cu capu plecat...am facut crima...CUM? "pai dom' parinte, in postul pastelui am slabit juma din cat eram, vreti sa fac crima supra mea daca nu taiam porcu?"
Suprinzator spun eu, interventia mea...mai bine mai jucam o tura de solitare, nu? si tu iar ai pierdut la fel una, ca ai stat sa citesti, din nou...DEGEABA...
chiar nu te prinzi ca pierzi vremea nu?
PUNCT

De unde si pana unde Degeaba...

Mai, zilele trecute, si de ceva vreme incoace, ii aud pe toti cu bloguri, ca ce fain e blogu lu ala, ce chestii am aflat de pe blogu lu ala, ma intreaba lumea daca citesc bloguri, nu de alta da ca sa imi prezinte si blogu lui/ei...si le zic la toti: NU, pt ca e degeaba.
Cum? indiferenta...da de unde...pur si simplu, mi se pare pierdere de timp sa stai sa citesti un blog, si mai ales, sa si faci unu.
Intr-o logica normala, omul ar incerca sa aiba ceva activitati, sa se implice in societate, sa lucreze, sa isi vada de scoala, sa bea o bere relaxat cu prietenii, sa faca dragoste cu prietena lui, etc. Dar nu, mai nou, comunitatea asta a Bloggarilor, vad totul transcris in blog, aici isi spun viata personala (nu ai un prieten, familie, iubit/a? sa ii zici lui/ei?) Fie, nu ma leg de lipsa de activitate a personajelor care au o ocupatie din aceasta minuntatie numita blog, ma leg de incapacitatea acestora de a-si concentra energia (aici vorbesc deja de parca is guru lor) intr-o directie care sigur le-ar fi mai utila...
A, am uitat sa specific, daca stai sa citesti acest blog, o sa o faci DEGEABA, pt ca la sfarsitul acestui text, post, sau cum vrei sa ii spui, nu ai aflat nimic, nu pleci cu nimic mai castigat, ba chiar mai mult, iti dai seama ca iar prin "activitatea ta extra, si anume bloggaritul" ai pierdut timpul la greu...cand puteai sa faci altceva...

Asta e prima chestie pe care am scris-o si da, e cam lunga, o sa revin intr-o zi cu discutia despre "de ce ai scrie mult pe un blog", povesti si altele, pt ca oricum plictisesti lumea, si daca nu ii plictisesti, atunci nu tu cel care scrii ai probleme, ci cel care citeste...chiar, numara cuvintele si anunta-ma cate am la sfarsit.
PUNCT